masca

FRB mai face un pas important în proiectul ProLiga

21 mart. 25

Printre hotărârile Consiliului Director al Federației Române de Baschet (FRB) la ședința de luni, 17 martie, s-a numărat și înființarea Academiei Române de Baschet, ProLiga și FRB Holding, inițiativa cu nr. 5 (simbolic) pe ordinea de zi fiind adoptată cu unanimitate de voturi. Președintele FRB Carmen Tocală a detaliat pentru ProBaschet.ro proiectele și obiectivele urmărite.

Fostul secretar general Dan Berceanu este președintele Academiei Române de Baschet, structură prevăzută și în Statutul FRB înființată cu finanțare de la Comitetul Olimpic Internațional prin COSR în programul Solidaritatea Olimpică, subprogramul DNSS (Dezvoltarea Structurilor Sportive Naționale). “Academia se ocupă de antrenori, arbitri, instructori, preparatori, pregătire tehnică individuală, pregătire fizică, nutriție, educație financiară, menthal coaching, management… Va colabora cu Academia Olimpică și Academiile Olimpice Județene. FIBA are pilon strategic FIBA Academy, la Congresul (forului baschetbalistic mondial – n.r.) din 12 mai, din Bahrein, se va vota programul FIBA Academies, tehnic, management, media și comunicare”, a declarat pentru ProBaschet.ro Carmen Tocală, care este și membru în boardul FIBA.

Ședință cu LNBM pentru pregătirea etapei finale a ProLiga

“Mandatarea pentru ProLiga are mai mulți pași. Este un proiect mai vechi al colegilor din Liga Națională de Baschet Masculin. Noi nu putem avea Ligă profesionistă pentru că nu avem structuri sportive organizate ca și societăți comerciale. În noiembrie 2024, noi am avut o întâlnire cu avocații care au înființat Bundesliga. Urmează să avem o ședință cu LNBM, în care avem pe ordinea de zi analiza de nevoi, analiza literaturii de specialitate, modele de buna practică. În etapa următoare, se va alege forma optimă de organizare a cluburilor din LNBM, asociativă, pe acțiunii, comercială. Apoi ⁠se vor stabili sistemul de conducere, cel de execuție și cel consultativ. În final, ⁠se vor delegata atribuții de la FRB către noua forma de organizare”, a explicat președinta FRB.

Bani generați printr-un concept de business corporativ sportiv

“FRB Holding este o companie a cărei activitate principală este deținerea unui interes de control al altor companii. Holdingul nu va produce bunuri sau servicii. Scopul său este de a deține acțiuni ale altor companii, pentru a forma un grup corporativ. Sunt câteva modele de holding sportiv. Am avut invitați din alte țări care ne-au prezentat diferite forme de business în sport. Activitatea va fi împărțită. O parte va fi Non-profit, la FRB, loturi naționale, competiții, cu scopul de a dezvolta jucătorul român de baschet, de a stabili ierarhii naționale și internaționale. Apoi, va fi o componentă Educațională, prin sucursale, pe categorii de vârstă, pe bază de proiecte și strategii. Scopul constă în identificarea și dezvoltarea talentelor, viitorilor performeri, dar și de leisure sport, integrare socială ș.a.m.d. O altă parte va fi economică, cu ajutorul căreia vom genera bani pentru a investi în jucători, antrenori și îmbunătățirea calității antrenamentelor și jocului de baschet. Vorbim despre magazin online, turism sportiv, ⁠management de infrastructură sportivă, ⁠organizare de evenimente, dezvoltare a proiectului FRB TV și multe altele”, a mai precizat Carmen Tocală.