masca

L1BM: Dragoș Pârâu și Khydarius Smith despre surpriza etapei în Liga 1

24 mart. 25

Înaintea partidei pe care ASE București, echipa sa, urma să o dispute la Târgu Jiu, una dintre principalele pretendente la promovarea în LNBM, Dragoș Pârâu ne spunea că el crede că trupa pregătită de Adi Israel poate învinge pe oricine. Și a ținut să ne amintească asta și duminică seară, după victoria considerată o mare surpriză a play-off-ului Ligii I, un meci în care și el s-a remarcat, fiind cel mai bun pasator de pe teren, cu 6 decisive. Luni, 24 martie, cel mai bun de pe teren de la formația gazdă, Khydarius Smith, (double double, cu 21 puncte înscrise și 11 recuperări), recunoștea fair play că echipa sa trebuie să muncească și să arate mai bine.

“Am nimerit pronosticul, nu? Am reușit să ne distanțăm și să controlăm finalul” – Dragoș Pârâu

“Bună seara! (râde) Am nimerit pronosticul, nu? Asta este frumusețea sportului! (Vă bucurați, evident – n.r.) Da, sunt în autocar, scuze dacă nu o să se audă mai nimic! A fost un meci foarte, foarte echilibrat. Străinii lor au fost destul de dominanți, și-au făcut foarte binele treaba. Și temele, cred că și ei ne-au studiat bine înainte de meci. Dar, până la urmă, în repriza a doua am reușit să ne distanțăm la opt puncte după sfertul al treilea, iar în final am fost lucizi și am reușit sa controlăm bine finalul. Cam asta a fost”, a declarant pentru Probaschet.ro, direct din autocarul cu care echipa ASE plecase deja înapoi spre București, Dragoș Pârâu.

“Trebuie să arătăm mult mai bine. Să fim mult mai eficienți și să credem toți că putem învinge” – Khydarius Smith

“Trebuie să arătăm mult mai bine pe durata extinsă a partidei, să evoluăm în toate cele patru sferturi ca o echipă. În pregătirile din săptămâna dinaintea meciului eu cred că am lucrat chiar bine. Dar, revenind la meci, trebuie să concretizăm și să înțelegem că orice posesie contează, la fel și fiecare fault tactic și tot așa. Mergem înainte și ne concentrăm să îmbunătățim asta la antrenamente, să devenim mai buni cu fiecare zi, cu fiecare etapă și să jucăm un baschet tot mai bun când ajungem în sală, în ziua meciului. Repet, să fim și mai eficienți, asta se poate dacă și credem toți, până la capăt, că putem învinge. Nimic nu e pierdut. Am scăpat toți acum și de chinuitoarea gripă. Eu, personal, m-am pregătit foarte mult, suplimentar, în ultimele zile și sper că s-a văzut asta și în jocul meu”, a declarat pentru ProBaschet.ro Khydarius Smith.