CSO Voluntari a realizat un nou transfer, aducându-l în lot pe baschetbalistul moldovean Mihail Miseailo. Jucătorul în vârstă de 23 de ani, se întoarce astfel la formația ilfoveană pentru un sezon plin de provocări în Liga Națională de Baschet Masculin și în competițiile europene.
Mihail Miseailo, originar din Republica Moldova, cu o înălțime de 1.98 metri, a mai jucat în carieră la Cahul Și Bălți, înainte de a veni în 2023 la CSO Voluntari, pentru ca, în 2024 să joace in campionatul leton la Ventspils, unde a fost coleg cu MJ Randolph, jucător semnat de CSU Sibiu în această vară.
Acest transfer vine să întărească lotul ilfovenilor, care își propun să continue parcursul excelent din ultimele sezoane, atât pe plan intern, cât și în European North Basketball League (ENBL). Până în acest moment, pe rosterul lui Dan Ioan pentru viitorul sezon îi regăsim pe Alexandru Olah, Kodi Justice, Lee Skinner, Mike Caffey, Laszlo Polyak, Costin Șerbănescu, Giordan Watson, David Pătru și Tudor Gîrbea.